Recent Posts

Friday 19 October 2012

Interviu cu Otilia Mantelers



               Îmi pot aduce aminte cu o exactitate dubioasa zilele care s-au scurs dupa ce am descoperit-o. Era frig. Si bucurându-ma de perioada preverbala si achizitia spectaculoasa a statului în fund a copilei cautam jocuri care sa-i stârneasca curiozitatea si asa exacerbata de a explora. Din blog în blog am ajuns pe un tarâm albastru cu papadii... joc si emotii. Am zis wow! dupa citirea primului post si am continuat cu putinele ramase... cred ca vreo cinci-sase. L-am pus în Bookmark si asta a fost: dragoste la prima vedere. Caci ea, Otilia, scria de te frapa: adevarul combinat cu povestea si jocul. Am întâlnit în domeniul psihologiei, dezvoltarii si educatiei o groaza de persoane si personaje, care mai de care având lucruri interesante de zis. Însa nu de putine ori am fost surprinsa sa descopar ca nu practicau ceea ce spuneau... si atunci sa citesc pe cineva care scrie despre dezvoltarea emotionala a copiilor si care experimenteaza zilnic filozofia în care crede a fost fascinant.
                În vara visam sa o aduc la Ploiesti sa ne încânte cu jocurile si povestile despre emotii. Acum, Otilia chiar ajunge în Ploiesti!
Pentru ca as vrea sa o cunoasteti si voi i-am adresat câteva întrebari (recunosc, mai mult ce ma interesa pe mine).

                 Iata un scurt interviu:

Wednesday 17 October 2012

Evenimentul lunii noiembrie : Otilia Mantelers la Ploiesti!

     Luni scriam un post despre interactiunea cu copii si despre rolul jocului.
     Pentru ca surpriza a fost dezvaluita, va anunt si eu aici ca va puteti inscrie la Evenimentul lunii noiembrie la Ploiesti : Intalnirea cu Otilia Mantelers!
foto via http://www.elenaloghin.ro/


Va putet inscrie accesand linkul evenimentului de pe Facebook : http://www.facebook.com/events/297480607032337/

Sau catre noi, organizatoarele :Alina Comendant (tel.0723/600137) si  Cristina Toma Cochinescu (tel.0723/359076).

Nu ezitati sa comunicati si celor posibil interesati de acest eveniment.

Ps: este o mare bucurie pentru noi faptul ca evenimentul este primit asa de bine si ca mamicile care au participat la cursurile Otiliei au dat un feedback asa de  generos.

Tuesday 16 October 2012

Calea gresita catre autonomie: Victimizarea copilului de catre parinti


         Saptamana aceasta am scris pentru UrbanMom - comunitatea de mamici prahovene un articol despre autonmie versus victimizare.

        Iata cateva pasaje din articol :

Cand oamenii traiesc conform unui scenariu, ca intr-o piesa de teatru regizata de altcineva, propria lor resursa de autonomie seaca. Cu cat rolul prescris si acceptat de tine este mai practicat cu atat simti ca ai mai putin control asupra propriei vieti si te simti mai neputincios.
Cand oamenii se simt neputinciosi nu pot gandi, nu se pot exprima, nu pot munci sau invata, nu se pot bucura , nu se pot opri din fumat sau baut, nu se pot trezi dimineata sau nu pot adormi seara, nu pot plange sau nu se pot opri din plans. Unii oameni se simt in mod continuu neputinciosi iar altii doar in anumite etape ale vietii.
Neputinta
Neputinta se invata in familie ! Hogie Wyckoff demonstreaza cum familia este primul mediu in care copii primesc "training pentru neputinta" sau popular spus invata cum sa fie Victime. Practic, copii sunt fortati sa intre in rolul de Victima in timp ce parintii le arata cum se joaca rolul de Salvator sau de Persecutor.
Invatarea rolului de Victima se face atunci cand parintii interfereaza si atenteaza la zonele in care copii au o potentiala resurse de putere.
Exista trei zone importante in care copii au putere inca de la nastere si care sunt cel mai frecvent atacate in familie :
1. puterea de a iubi : asta inseamna capacitatea de a avea legaturii armonioase cu alte fiinte umane
2. puterea de a gandi : abilitatea de a intelege lumea
3.puterea de a se bucura de ei insisi : capacitatea de a experimenta si de a fi constienti de corpul si emotiile lor.
    Articolul integral il gasiti aici .

   Sa aveti o saptamana frumoasa!

Monday 15 October 2012

Sa inceapa joaca...


       Impreuna cu Cristina, de 3 X mamica pregatesc un eveniment de mare interes pentru parinti:

       Atunci când esti parinte notiunea timpului capata valente noi. Am remarcat ca parintii din jurul meu folosesc des fraza " nu stiu când a trecut timpul..."Si eu ma surprind adesea minunându-ma si zâmbind complice la pozele de la o zi, o saptamâna, o luna, doua luni... si ma gândesc oare cum de timpul acesta trece asa de repede?! Si ma mai gândesc la ce las în urma si la cât de important este interactiunea parintilor cu copii. Câte beneficii poate sa aduca, câte dificultati poate sa previna. As merge pâna la a pune la Tv sigla: "Pentru o viata sanatoasa interactionati si jucati-va cu copii cel putin 30 de minute pe zi", doar ca.. nu prea ma uit la Tv, si asta e o alta poveste.
Continuarea aici!

Stay tuned!

Thursday 4 October 2012

Foamea de stimulare, recunoastere si siguranta

          Nevoile de stimulare, recunoastere si siguranta sunt fundamentale si necesare supravietuirii. Ele sunt atat de importante incat uneori trec peste senzatia de foame sau somn. Consider un mare dar aceste nevoi care ne fac pe noi oamenii sa functionam in cele mai inalte moduri. Tot ele explica si de ce copii se poarta intr-un anume fel iar parintii devin coplesiti de comportamentul inadecvat.
          Daca aceste nevoi nu sunt satisfacute cautam sa le obtinem cu orice pret.Acestea ne sunt vitale pentru  a ne simti vii ( stimulati), intelesi ( recunoscuti) si in siguranta. Este interesant ce se intampla daca una dintre aceste trei nevoi este neimplinita: vom tinde sa o inlocuim cu alta. Asta ne asigura supravietuirea insa niciodata nu va fi cu adevarat satisafacatoare pentru ca toate cele trei nevoi sunt distincte si in mod egal importante. ( Ganditi-va la vechiul mod de crestere al copiilor pe principiul : "Il hranesc, il imbrac deci il cresc frumos" si veti constata ce efecte are substitutia stimularii si recunoasterii cu siguranta)

Va puteti imagina cele 3 nevoi fundamentale ca fiind pilonii unui triunghi echilateral : este nevoie de toti trei pentru a forma o figura autentica, lipsa unuia sau partialitatea conduce la o stare permanenta de discomfort si vigilenta.

Nevoia de stimulare impreuna cu cea de recunoastere sunt cele asupra carora vreau sa insist, deoarece ele sunt adesea ignorate sau nu li se acorda   atentie din lipsa de informare.